Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, a avut o întrevedere cu Excelența Sa, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Darryl Nirenberg, în cadrul căreia au fost abordate principalele direcții de dezvoltare a cooperării româno-americane în sectorul energetic.
Discuțiile au vizat cu precădere proiectul Unităților 3 și 4 de la Cernavodă, dezvoltarea tehnologiei reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doicești, precum și consolidarea Coridorului Vertical de Gaze, ca instrument important pentru diversificarea surselor de aprovizionare și creșterea securității energetice regionale, potrivit unei informări a Ministerului Energiei.
Ministrul Chisăliță a subliniat importanța identificării unor soluții concrete pentru accelerarea proiectelor nucleare, inclusiv prin consolidarea dialogului dintre companiile implicate și continuarea mecanismelor de cooperare cu partenerii americani.
Totodată, a fost exprimat interesul pentru atragerea unor noi investiții americane în sectorul energetic românesc, inclusiv în domeniul biomasei, precum și pentru dezvoltarea programelor de formare profesională și schimburi educaționale în domeniul tehnologiilor nucleare avansate, se precizează în comunicat.
Întrevederea a reconfirmat angajamentul ambelor părți pentru aprofundarea Parteneriatului Strategic România–SUA și pentru dezvoltarea unor proiecte energetice concrete, cu beneficii pentru securitatea energetică și dezvoltarea economică a României și a întregii regiuni.
Sursă: InvesTenergy


