Consiliul Mondial al Energiei – Comitetul Național Român a organizat, astăzi, conferința “PROSUMATORUL – UN JUCĂTOR TOT MAI IMPORTANT ÎN PIAȚA ROMÂNEASCĂ DE ENERGIE” prin intermediul căreia își propune să scoată în evidență stadiul actual al procesului de introducere în rețea a prosumatorilor și identificare a problemelor care trebuie soluționate în vederea eliminării barierelor actuale alături de decidenții politici, dar și de specialiștii din domeniul energetic.
“Prosumatorul – un jucător tot mai important în piața românească de energie” – reprezină o preocupare constantă în sectorul energetic, motiv pentru care paneliștii vor încerca să găsească soluții de dezvoltare durabilă a sectorului, respectiv de reducere a emisiilor în condițiile creșterii securității energetice și asigurării unui acces suportabil al consumatorilor la energie.