Sep 23, 2022

PSD, amendament la OUG 119: Persoanele care îşi reduc consumul curent de energie să poată beneficia de preţuri plafonate | InvesTenergy

PSD propune ca plafonarea preţurilor la energie să se raporteze la consumul curent şi nu la cel din anul 2021.

„PSD va depune un amendament în Parlament pentru modificarea OUG 119/2022, astfel încât persoanele care îşi reduc consumul curent de energie electrică să poată beneficia de preţuri plafonate. Amendamentul PSD prevede ca pragurile maxime de consum pentru care se acordă compensări, respectiv de 100 şi 300 kWh/lună, să se raporteze la consumul curent şi nu la media lunară din anul 2021, cum este forma actuală a OUG 119/2022”, se precizează într-un comunicat de presă al PSD.

Prin această prevedere, cetăţenii vor fi stimulaţi să facă economie la energie electrică, „ceea ce va sprijini efortul României de a-şi reduce consumul naţional cu 10%, conform obiectivelor stabilite de Comisia Europeană”.

Sursa: InvesTenergy

Acest website respectă legislația românească în vigoare pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.