Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz SA a încheiat o nouă tranzacţie cu partea afiliată SC. E.ON Energie România S.A. de vânzare-cumpărare de energie electrică pentru luna decembrie 2022, în valoare de 5,4 milioane de lei (fără TVA), potrivit unui anunţ postat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti.
Garanţiile constituite sunt reprezentate de scrisoarea de garanţie bancară.
Producătorul naţional de gaze, Romgaz, a obţinut un profit net de 2,2 miliarde de lei în primele nouă luni ale anului, cu 93% mai mult decât în perioada similară a anului trecut, potrivit raportului financiar al companiei, publicat marţi.
Grupul a înregistrat o cifră de afaceri de 10,8 miliarde de lei, în creştere cu 209,24% comparativ cu cea realizată în primele nouă luni din 2021.
Profitul net consolidat pe acţiune (EPS) a fost de 5,81 lei, cu 93,5% mai mare decât cel înregistrat în primele nouă luni din 2021.
Cota de piaţă a Romgaz, estimată pentru primele nouă luni ale anului 2022, este de 50,6%, cu 5% mai mare decât cea înregistrată în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit Agerpres.
Sursa: Financial Intelligence