Jun 22, 2026

Scatec: Costurile de conectare la rețea riscă să blocheze noile investiții

Dezvoltatorii de proiecte regenerabile din România se confruntă cu costuri prohibitive pentru accesul la rețea, iar viitorul sistem de licitații pentru capacitatea de conectare ar putea descuraja investițiile, a declarat Alexandru Pătrașcu, Country Lead Romania și Senior Business Development Manager al Scatec, în cadrul Energy Strategy Summit 2026, organizat de Energynomics.

„Trebuie să rezolvăm problema rețelei. Suntem foarte de acord cu ideea de a reduce din acești 86 de GW și 1.500 de proiecte, dar trebuie să ne gândim la viitor. Să nu ajungem peste doi-trei ani și să spunem că nu avem proiecte. Din perspectiva mea, ceea ce se întâmplă acum cu ANRE este OK, însă să nu mergem cu plata dreptului de conectare în patru luni de zile, pentru că aceasta nu este fezabilă din partea unui dezvoltator care vrea să construiască în România”, a spus Pătrașcu.

Reprezentantul Scatec a oferit exemplul unui proiect solar greenfield de 200 MW analizat de companie în Oltenia, pentru care studiul de soluție a arătat existența unor cereri de conectare însumând 2,8 GW înaintea proiectului. În aceste condiții, conectarea la stația Ghizdaru ar fi necesitat fie modernizarea acesteia cu aproximativ 8 milioane de euro, fie construirea unei noi stații și realizarea unor lucrări de întărire a rețelei estimate la circa 170 de milioane de euro.

Potrivit acestuia, introducerea garanțiilor pentru rezervarea capacității de rețea este o măsură binevenită pentru eliminarea proiectelor speculative, însă adevărata provocare va apărea odată cu implementarea licitațiilor organizate de operatorul de transport. Pătrașcu a estimat că pentru un proiect de 200 MW costul accesului la rețea prin noul mecanism ar putea ajunge la aproximativ 20 de milioane de euro, sumă la care se adaugă garanțiile, costurile de dezvoltare și riscurile comerciale asociate găsirii unor contracte de vânzare a energiei.

În opinia sa, România riscă să devină mai puțin atractivă pentru investitori comparativ cu alte piețe europene. El a subliniat că, în lipsa unor scheme de sprijin precum contractele pentru diferență (CfD), dezvoltatorii vor trebui să se bazeze în principal pe contracte bilaterale de tip corporate PPA, într-o piață care este încă insuficient matură. Totodată, finanțarea modernizării rețelei nu ar trebui transferată către dezvoltatorii de proiecte regenerabile. În caz contrar, fezabilitatea economică a investițiilor va fi afectată semnificativ, iar România ar putea pierde proiecte importante în competiția pentru atragerea capitalului internațional.

Totodată, Pătrașcu a arătat că dezvoltarea bateriilor standalone, după modelul Poloniei, ar putea contribui la rezolvarea unor probleme locale din sistemul energetic și la o utilizare mai eficientă a infrastructurii existente.

Energy Strategy Summit 2026 a fost organizat de Energynomics, cu sprijinul partenerilor noștri: Elektra Renewable Support, 4P Renewables, ABB, Alive Capital, Atmoce, Baringa, BCR, Big Store, Capalo AI, CBRE Romania, Distribuție Energie Electrică România, Eastship, Distributie Oltenia parte din Evryo, Eaton Electric, Electrica Furnizare, Electroalfa, Electroprecizia, EnergoBit, Enery, Enexus, Eurowind, Evryo, Exim Banca Romaneasca, Hagag Energy, KStar, LONGi, MBK Power Energy, MET Romania Energy, Monsson Trading, Nextpower, OX2, Romgaz, Schraubram, Sigenergy, Softenerg WEBUS 4 ENERGY, Solar Today, Sunotec, TBEA, Think Blu Solution, Transelectrica, Waldevar Energy, WTW Romania. Coffee Break Partner Enerta. Lanyard Partner Monsson Operation. Beverage Partner Aqua Carpatica, Alexandrion. Digital Partner Imsol. Partener pentru mobilitate BlackCab.

Sursă: Energynomics

Acest website respectă legislația românească în vigoare pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.

 

© Asociația Producătorilor de Energie Electrică – HENRO 2026