Aug 9, 2026

Scrioșteanu (MTI): Pericolul la Cernavodă nu a trecut, curenții Dunării sunt puternici și barjele pot fi dislocate din poziția actuală

Cei 8 cm ”câștigați” înseamnă că am reușit să redirecționăm spre Cernavodă aproximativ 50 de metri cubi de apă pe secundă, însă pericolul nu a trecut, întrucât în orice moment barjele pot fi dislocate din poziția actuală și se poate diminua – sau chiar anula – redirecționarea debitului suplimentar spre centrala nucleară, a transmis, duminică, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Ionel Scrioșteanu, pe pagina sa de Facebook.

El a subliniat că procesul de coordonare a intervenției de pe brațul Bala a fost o ‘provocare majoră’ și aceasta va fi continuată.

Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a anunțat că nivelul Dunării a crescut cu opt centimetri în zona centralei nucleare de la Cernavodă, ceea ce asigură funcționarea în continuare a acesteia, urmare a operațiunii derulate de specialiști.

‘8 cm câștigați la Cernavodă. Cel puțin alte 9 zile pentru Unitatea 2. Azi dimineață a fost prima măsurătoare după scufundarea barjelor în Dunăre și dragarea unor praguri: după ce ieri cota apei scăzuse cu 3 cm, azi dimineață, la Cernavodă, nivelul apei în ultimele 24 de ore a crescut cu 4 cm. Prognoza ne spunea că scădem și azi cu 4 cm. Deci, am câștigat 8 cm net. Asta ne duce cu funcționarea Unității 2 pentru cel puțin 9 zile, pe prognoza actuală’, a scris Miruță, duminică, într-o postare pe Facebook.

Operațiunea de scufundare a ultimelor două barje s-a finalizat sâmbătă seara, în jurul orei 19:20, după 7 ore. Ultimele două barje au fost amplasate la 300 de metri, distanța dintre cele două puncte de mijloc. Al doilea grup de barje este în amonte, mai înclinat pentru orientarea curentului către brațul Bala, potrivit unei postări a Administrației Naționale ‘Apele Române’ (ANAR), pe pagina de Facebook.

Vineri noaptea, în jurul orei 01:00, a fost finalizată scufundarea celei de-a doua barje, în cadrul intervenției de redirecționare a unei părți din debitul Dunării către brațul Bala,

‘Cele 4 barje scufundate prin inundare controlată vor acționa ca două praguri artificiale menite să favorizeze redirecționarea unei părți de debit către brațul care alimentează centrala.
Efectele operațiunii se vor resimți cel mai devreme mâine seara (duminică seara – n. r.) și în cursul zilei de luni. Estimarea specialiștilor ar fi ca, imediat, pe Dunărea Veche, după intersecție, să se resimtă o creștere de nivel de 6-7 cm și 2-4 cm la Centrală (la 60 km). Scopul ar fi ca în dreptul CNE Cernavodă să reușim să ajungem la un nivel minim de -228 cm’, a notat ANAR, sâmbătă seara.

Potrivit sursei citate, prognoza Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor indică faptul că, după o perioadă de staționaritate (până în 12 august inclusiv), respectiv în jurul valorii de 1400 mc/s, începând din data de 13 august, debitele Dunării vor crește în jurul valorii de 1450 mc/s și vor ajunge în 15 august la valoarea de 1500 mc/s. (Agerpres)

Sursă:  Financial Intelligence

Acest website respectă legislația românească în vigoare pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.

 

© Asociația Producătorilor de Energie Electrică – HENRO 2026