Simtel (BVB: SMTL) anunță deschiderea unei noi filiale, Simtel Italia S.R.L., în Milano, Italia. Noua entitate reprezintă un nou pas în strategia de expansiune internațională a Grupului și extinde prezența Simtel într-una dintre cele mai dinamice piețe europene din domeniul energiei regenerabile, potrivit unui comunicat.
Planul pe termen mediu declarat al guvernului italian este de a atinge obiectivul „fotovoltaic” de 80 GW până la sfârșitul anului 2030. Creșterea sectorului energiei regenerabile, în special al energiei fotovoltaice și a sistemelor BESS, este garantată și susținută vizibil de guvernul italian, datorită construcției și renovării rețele electrice de 380 kV de către operatorul de transport TERNA S.p.A. (investiție de 23 de miliarde de euro până în 2030). Prin noua filială, Simtel urmărește să răspundă cererii în creștere pentru servicii specializate dedicate investițiilor în centrale fotovoltaice și sisteme de stocare a energiei.
Sediul Simtel Italia este amplasat în Milano, unul dintre cele mai importante centre economice și financiare ale Europei, locație care oferă acces direct la principalii investitori și dezvoltatori de proiecte din sectorul energetic. Filiala va fi condusă de Guglielmo Martino, manager italian cu o experiență îndelungată în industria energiei, care, de-a lungul carierei sale, a ocupat funcții de director general în cadrul mai multor divizii ale Enel România și a avut, totodată, o experiență semnificativă în cadrul EDP Engineering în America Latină.
„Piața italiană de energie regenerabilă se află într-o etapă de efervescență remarcabilă, iar dinamismul și ambiția cu care Simtel intră în acest sector reprezintă exact catalizatorul de care este nevoie pentru a accelera tranziția energetică. Cunosc foarte bine profesionalismul și capacitatea de execuție a echipei din România , iar obiectivul meu este să îmbin această expertiză tehnică solidă cu o cunoaștere profundă a specificului local. Simtel Italia nu va fi doar un furnizor de servicii EPC și O&M , ci un partener strategic pe termen lung pentru companiile de utilități, dezvoltatori și clienți industriali, oferindu-le proiecte fotovoltaice și sisteme de stocare în regim turnkey de la faza de proiectare și autorizare, până la construcție, operare și mentenanță”, a declarat Guglielmo Martino, CEO al Simtel Italia.
În prima etapă, Simtel Italia va furniza servicii EPC pentru proiecte fotovoltaice și sisteme de stocare a energiei (BESS), precum și servicii de operare și mentenanță (O&M). Compania se adresează investitorilor din domeniul energiei regenerabile, inclusiv dezvoltatorilor independenți de proiecte (Independent Power Producers – IPP), companiilor de utilități și clienților industriali care dezvoltă proiecte proprii de producție și stocare a energiei.
Operațiunile din Italia vor fi dezvoltate printr-un model integrat, în care echipa locală va colabora îndeaproape cu specialiștii Simtel din România. Această abordare permite transferul expertizei tehnice acumulate în cadrul proiectelor implementate de grup, menținând în același timp proximitatea față de clienții locali și capacitatea de a răspunde rapid cerințelor specifice ale pieței italiene.
Până la finalul acestui an, Simtel Italia estimează contractarea unor proiecte cu o capacitate de peste 200 MWp, ce urmează să fie implementate pe parcursul anilor 2026-2027. O parte dintre aceste proiecte sunt deja semnate, sau în etape finale de negociere ale condițiilor contractuale. Simtel consideră că unul dintre principalele sale avantaje competitive pe piața italiană îl reprezintă experiența acumulată în implementarea unor proiecte complexe într-un ritm accelerat, standardele ridicate de calitate și eficiența operațională dobândită în România, care permit companiei să ofere soluții competitive atât din punct de vedere tehnic, cât și economic.
Deschiderea filialei din Italia reprezintă cea de-a patra extindere internațională a Grupului, după lansarea operațiunilor din Republica Moldova în 2022, Germania și Suedia în 2025. Cele trei filiale vor colabora în cadrul unui model operațional comun, prin valorificarea expertizei tehnice și a relațiilor dezvoltate cu clienți internaționali prezenți simultan în România, Germania, Suedia și Italia. Această abordare permite grupului să deservească mai eficient companiile multinaționale și să își consolideze poziția ca partener european pentru proiecte de energie regenerabilă și soluții integrate de eficiență energetică.
Sursă: Financial Intelligence


