Aug 6, 2026

Situația de alertă energetică mobilizează autoritățile: marile orașe reduc consumul de energie, însă vârful de seară rămâne o provocare | Financial Intelligence

Autoritățile locale încep să răspundă apelului lansat la nivel național pentru reducerea consumului de energie electrică în intervalele de vârf, adoptând măsuri care vizează atât iluminatul public, cât și consumul din clădirile administrative și al companiilor municipale. București, Brașov, Constanța, Iași și alte mari orașe au anunțat deja planuri concrete pentru diminuarea consumului, în condițiile în care presiunea asupra Sistemului Electroenergetic Național rămâne ridicată pe fondul caniculei și al disponibilității reduse a unor capacități de producție.

Paradoxal, în pofida apelurilor adresate populației, companiilor și instituțiilor, consumul de energie a continuat să crească în intervalul critic de seară. Miercuri, în jurul orei 20.00, România a înregistrat unul dintre cele mai ridicate niveluri de consum din această vară, importurile de energie ajungând să acopere aproape o treime din necesarul intern.

Datele Transelectrica au arătat că apelul la reducerea voluntară a consumului nu a produs, cel puțin miercuri seara – 5 august, efectele așteptate.

La ora 20:03, consumul instantaneu în Sistemul Electroenergetic Național a ajuns la 7.675 MW, unul dintre cele mai ridicate niveluri ale verii.

În același timp, producția internă era de doar 5.321 MW, ceea ce a impus importuri de 2.353 MW, reprezentând aproape 31% din necesarul de energie al României. Diferența dintre consum și producție evidențiază vulnerabilitatea sistemului în intervalele de seară, când cererea rămâne ridicată, iar aportul surselor regenerabile, în special al energiei solare, scade rapid.

București: 25 de măsuri pentru reducerea consumului Primăria Municipiului București a decis aplicarea unui pachet amplu de măsuri de eficiență energetică, care vor fi implementate într-un interval chiar mai extins decât cel recomandat la nivel național.

Măsurile vizează toate structurile aflate în subordinea municipalității: La Societatea de Transport București (STB), autobuzele electrice nu vor mai fi încărcate între orele 19:30 și 23:00, vor fi reduse activitățile de întreținere și mentenanță din intervalul de vârf, se diminuează iluminatul tehnologic din hale, iar pe timpul nopții vor fi oprite aparatele de aer condiționat, iluminatul neesențial și încărcătoarele.

Compania Municipală Termoenergetica București va opri pompele de ridicare a presiunii, va reduce funcționarea pompelor de recirculare și climatizarea în sediile administrative, va opri iluminatul neesențial și va diminua cu aproximativ 30% fluxul luminos al corpurilor LED integrate în sistemul de telegestiune.

Poliția Locală a Municipiului București va solicita operatorilor privați să oprească ecranele digitale și iluminatul mijloacelor de publicitate în intervalul 20:00 – 21:00, pe durata lunii august.

La sediul Primăriei Capitalei vor fi oprite iluminatul ornamental și iluminatul decorativ interior după terminarea programului, va fi redus sistemul de climatizare și se renunță la încărcarea autoturismelor electrice în intervalul critic. Administrația Domeniului Public reduce iluminatul la sedii, parcuri, cimitire și crematorii, iar Direcția Generală de Asistență Socială limitează iluminatul exterior și administrativ, reduce utilizarea climatizării și reprogramează activitățile cu consum ridicat.

Instituțiile culturale aflate în subordinea Primăriei – inclusiv Biblioteca Metropolitană, ARCUB, Opera Comică pentru Copii, Muzeul Municipiului București, Muzeul Național al Literaturii Române și teatrele municipale – vor sista iluminatul pe timpul nopții, vor opri climatizarea în spațiile neutilizate și vor deconecta echipamentele electronice la finalul programului. Brașov și Constanța reduc iluminatul public Primăria Brașov a adoptat măsuri concentrate asupra iluminatului public.

Între orele 22:00 și 24:00 fluxul luminos va fi redus cu 20%, iar după miezul nopții cu 50%. Totodată, iluminatul public va fi aprins cu 30 de minute mai târziu și stins cu 30 de minute mai devreme prin sistemul de telegestiune. Municipalitatea estimează că aceste măsuri vor conduce la o reducere de aproximativ 35% a consumului de energie aferent iluminatului public.

La Constanța, administrația locală a anunțat reducerea cu 50% a intensității iluminatului public și reprogramarea încărcării autobuzelor electrice CT BUS după ora 23:00, pentru evitarea suprasolicitării sistemului în intervalele de consum maxim. Măsurile anunțate de administrațiile locale vin într-un context dificil pentru sistemul energetic național.

Valul de căldură a determinat utilizarea intensă a aparatelor de aer condiționat în intervalul de seară, exact în perioada în care producția fotovoltaică dispare odată cu apusul soarelui. În același timp, disponibilitatea unor capacități convenționale de producție este limitată, ceea ce reduce flexibilitatea sistemului. Reducerea consumului în orele de vârf este considerată una dintre cele mai rapide și eficiente măsuri pentru echilibrarea Sistemului Electroenergetic Național, fără afectarea consumatorilor prin măsuri restrictive. Vom vedea în zilele următare în ce măsură și consumatorii casnici și mediul privat vor răspunde apelului autorităților. Evoluția consumului va arăta dacă măsurile voluntare sunt suficiente pentru limitarea dependenței de importuri sau dacă vor fi necesare acțiuni suplimentare pentru menținerea echilibrului Sistemului Electroenergetic Național.

Sursă: InvesTenergy

Acest website respectă legislația românească în vigoare pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.

 

© Asociația Producătorilor de Energie Electrică – HENRO 2026