Consiliul de Supraveghere l-a ales pe Ştefăniţă Munteanu în funcția de preşedinte al Directoratului Transelectrica, denumit alternativ Director General Executiv sau Chief Executive Officer (CEO). De asemenea, Cătălin Constantin Nadolu, Florin Cristian Tătaru și Bogdan Toncescu au fost desemnați membri provizorii ai Directoratului, potrivit unei informări transmise de Transelectrica către Bursa de la Bucureşti.
Mandatul membrilor Directoratului are o durată de 4 luni începând cu data de 25 iunie 2023 cu posibilitatea prelungirii, pentru motive temeinice, pentru încă două luni, dar durata mandatului nu va depăşi data finalizării procedurii de selecţie a membrilor Directoratului Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice în condiţiile OUG nr. 109/2011, dacă procedura se va finaliza în interiorul acestui interval, precizează compania.
Cătălin Andrei Dascăl a fost ales în funcţia de preşedinte al Consiliului de Supraveghere de a Transelectrica.
Sursa: InvesTenergy