”În momentul de faţă am depăşit, avem 2,3 miliarde mc, adică 75,6%. Vreau să vă zic că am depăşit cifra de la 1 noiembrie anul trecut”, a declarat Virgil Popescu.
Întrebat cât va fi anul acesta la 1 noiembrie, ministrul a afirmat: ”Peste 80% va fi, cu certitudine, dar nu m-aş hazarda să spun cu cât, pentru că în momentul în care se duce şi timpul, temperatura scade şi suntem în septembrie, iar în septembrie creşte şi consumul, iar gazul care vine din import se înmagazinează mai puţin”.
Ministrul a dat asigurări că România va ţine lucrurile sub control la iarnă.
Sursa: Focus Energetic


