Jul 20, 2023

Tinmar vrea să ajungă la un portofoliu de 1.000 MW, printre investițiile strategice sunt proiectele cu CE Oltenia

Tinmar, una dintre cele mai mari companii antreprenoriale din energie, spune că vizează deținerea sau operarea unui portofoliu de generare de 1.000 MW, și are treo direcții stratrgice investiționale, printre care finalizarea proiectelor fotovoltaice și pe gaze începute împreună cu Complexul Energetic Oltenia.

„Pe termen mediu, ne dorim să depășim 1 GWp în capacități de producție deținute în proprietate sau în operare” A declarat Carla Corb – Marketing & Corporate Communication Director – Tinmar Energy, într-un comunicat trimis presei după ce în data de 17 martie, în prezența ministrului Energiei, Sebastian Burduja, Tinmar și CEO au semnat contractele de finanțare pentru cele cinci proiecte derulate împreună.

“Strategia Grupului Tinmar, încă din 2011 a fost concentrată pe înființarea și dezvoltarea de capacități de producție de energie regenerabilă, urmând practic un curs etapizat conform planurilor multianuale stabilite în cadrul companiei.

Astfel, în 2012, Grupul a început prima etapă a planului investițional, dezvoltând de la zero proiecte fotovoltaice cu o putere instalată de 50 Mwp.

În decursul ultimilor 3 ani, Grupul  Tinmar a continuat strategia de dezvoltare printr-o politică de achiziții de parcuri fotovoltaice în funcțiune. Compania a investit în acest sens  peste  50 de milioane de euro, reușind astfel să își dubleze capacitatea instalată din portofoliu, operând în prezent peste 105Mwp putere instalată în parcuri fotovoltaice”, a spus Carla Corb.

Compania anunță că are trei direcții strategice investiționale

O primă componentă investițională se referă la parteneriatul cu CEO către care compania va aloca peste 50% din capitalul investițional. Astfel se vor pune în funcțiune 4 centrale fotovoltaice împreună cu CE Oltenia – capacitatea instalată de 280 MWp, până în 2025m la care se adaugă o centrală pe gaz cu o putere instalată de minimum 475MW, până în 2027.

Proiectele vor beneficia de finanțare din Fondul pentru modernizare în proporție de 70% din valoarea investițiilor pentru parcurile fotovoltaice și de 50% pentru centrala pe gaz CCGT Turceni. Conform calendarului estimativ, parcurile  fotovoltaice vor fi operaționale în 2024 iar centrala pe gaz în 2026.

O a doua componentă investițională va fi alocată pentru achiziționarea de parcuri operaționale, în timp ce a treia componentă va fi alocată dezvoltării și construcției de parcuri fotovoltaice de la zero, inclusiv cu baterii de stocare.

Tinmar, grup deținut de omul de afaceri Augustin Oancea, și-a început activitatea în 2001, prin comercializarea produselor petroliere, dar în următorii ani și-a diversificat domeniile de activitate, devenind în 2007 furnizor de energie electrică, iar în 2009 prima companie românească listată la European Energy Exchange. În 2012 a intrat pe segmentul producătorilor de energie regenerabilă.

Acest website respectă legislația românească în vigoare pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.