Proiectul cablului submarin din Marea Neagră avansează, a anunțat, Transelectrica, pe Facebook, apreciind că unul dintre cele mai importante proiecte energetice din regiune continuă să prindă contur.
Prin cablul submarin de înaltă tensiune care va traversa Marea Neagră, energia electrică va putea circula între cele două țări. Va deschide, practic, o nouă rută de transport al energiei către Uniunea Europeană.
- o rețea electrică mai bine interconectată;
- acces la noi surse de energie;
- creșterea securității energetice;
- integrarea unei cantități mai mari de energie din surse regenerabile;
- un rol tot mai important în infrastructura energetică europeană.
Pentru Transelectrica, acest demers reprezintă încă un pas important în dezvoltarea unei infrastructuri moderne și în întărirea cooperării internaționale, pentru un sistem energetic pregătit pentru provocările viitorului.
Memorandumul, semnat la București în februarie 2026, stabilește cadrul de colaborare dintre cei doi operatori pentru coordonarea studiilor tehnice și marine, evaluărilor de mediu și sociale, activităților de planificare, identificării surselor de finanțare și reprezentării proiectului la nivel european și internațional.
Proiectul a depășit deja etapa studiului de fezabilitate și este inclus în Planurile de Dezvoltare a Rețelei pe Zece Ani (TYNDP) ale ENTSO-E pentru edițiile 2022 și 2024, fiind propus și pentru ediția din 2026. În decembrie 2025, investiția a fost inclusă pe lista Proiectelor de Interes Mutual (PMI) ale Uniunii Europene, ceea ce îi oferă acces prioritar la mecanisme europene de sprijin și finanțare.
Proiectul Cablu Submarin în Marea Neagră este dezvoltat în concordanță cu Acordul de Parteneriat Strategic în domeniul energiei verzi, semnat în decembrie 2022 de guvernele Azerbaidjanului, Georgiei, României și Ungariei și are potențialul de a contribui semnificativ la creșterea securității energetice, diversificarea rutelor de transport al energiei electrice și integrarea surselor regenerabile în regiunea Mării Negre și în Uniunea Europeană.


