Comisia Europeană a decis, joi, să trimită avize motivate Austriei şi României, care nu au furnizat încă toate informaţiile necesare în planurile lor naţionale intermediare integrate privind energia şi clima, care trebuiau prezentate până la 15 martie 2025, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Până la 15 martie 2025, statele membre trebuiau să raporteze progresele înregistrate în ceea ce priveşte punerea în aplicare a planurilor lor naţionale integrate privind energia şi clima pentru perioada 2021-2030 şi, în special, în ceea ce priveşte obiectivele, ţintele şi contribuţiile lor în cadrul celor cinci dimensiuni ale uniunii energetice (decarbonizare, eficienţă energetică, piaţa internă a energiei, securitate energetică şi cercetare, inovare şi competitivitate). Cerinţele precise privind conţinutul acestor rapoarte sunt stabilite la diverse articole din Regulamentul (UE) 2018/1999 şi în unele directive sectoriale.
Având în vedere că Austria şi România nu au respectat această obligaţie şi nu au transmis încă toate informaţiile solicitate, în urma scrisorilor de punere în întârziere din martie 2026, Comisia a decis acum să emită avize motivate adresate acestor două state membre.
Austria şi România au din acest moment două luni la dispoziţie pentru a răspunde şi pentru a lua măsurile necesare. În caz contrar, Comisia poate decide să trimită cazurile în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
Sursă: Financial Intelligence


