Sep 20, 2022

UE intenţionează să-şi mărească obiectivul privind combaterea încălzirii globale

Uniunea Europeană intenţionează să-şi mărească obiectivul privind combaterea încălzirii globale din Acordul de la Paris, referitor la schimbările climatice, deşi este puţin probabil ca modificarea să aibă loc la timp pentru summitul climatic al ONU din acest an, potrivit unui proiect de document văzut de Reuters, conform News.ro.

Un proiect al mandatului de negociere al UE pentru summitul COP27 din noiembrie, văzut de Reuters, spune că blocul celor 27 de ţări intenţionează să-şi actualizeze “contribuţia determinată la nivel naţional” (NDC), contribuţia pe care fiecare ţară o are la acordul de la Paris din 2015 pentru a preveni dezastrul schimbărilor climei.

UE, al treilea mai emiţător de emisii poluante din lume, s-a angajat să îşi reducă emisiile nete cu 55% până în 2030, faţă de nivelurile din 1990, acesta fiind unul dintre cele mai ambiţioase obiective dintre marile economii ale lumii.

Oficialii UE speră că va fi posibilă atingerea acestui obiectiv cu câteva puncte procentuale mai mult. Acest lucru se datorează faptului că pachetul de politici climatice al blocului a fost conceput în iulie 2021 pentru a atinge obiectivul de 55% de emisii, iar unele dintre ele au devenit de atunci mai ambiţioase.

UE “este pregătită să-şi actualizeze NDC în timp util, în conformitate cu rezultatul final al pachetului Fit for 55”, se arată în proiect, referindu-se la un pachet de politici climatice pe care ţările UE şi legislatorii îl negociază.

Proiectul s-ar putea schimba înainte ca ţările UE să îl aprobe în octombrie.

În luna mai, Bruxelles-ul a crescut obiectivele propuse de UE pentru a extinde energia regenerabilă şi a creşte economiile de energie, pentru a încerca să pună capăt dependenţei ţărilor de combustibilii din Rusia, în urma invadării Ucrainei de către Moscova.

Ţintele mai mari ar putea duce la reduceri mai profunde ale emisiilor, dacă ţările UE şi parlamentarii le aprobă împreună cu celelalte propuneri, care includ eliminarea treptată a maşinilor cu combustibili fosili în 2035.

Unele ţări au încercat, de asemenea, să slăbească propunerile în timpul negocierilor.

Există aşteptări ca negociatorii UE să finalizeze pachetul până anul viitor, ceea ce face puţin probabil ca UE să confirme o nouă ţintă înainte de COP27 din noiembrie.

Unii experţi au spus că a face clar că UE plănuieşte o ţintă mai mare ar creşte presiunea asupra altor emiţători.

Toate ţările se confruntă cu o evaluare de către ONU a obiectivelor lor şi a modului în care intenţionează să le atingă în 2023.

“Realizarea acestui pas ar poziţiona UE mai departe ca lider global în domeniul climei”, a declarat Tom Evans, de la institutul de cercetări E3G. Cu toate acestea, Europa şi alţi emitenţi bogaţi se vor confrunta, de asemenea, cu o presiune crescută la COP27 din partea ţărilor vulnerabile care cer fonduri pentru a aborda daunele ireversibile pe care schimbările climatice le-au provocat ţărilor sărace.

Sursa: Bursa.ro

Acest website respectă legislația românească în vigoare pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.