Fostul ministru al Energiei, europarlamentarul PNL Virgil Popescu declară, joi, după ce Guvernul a semnat cu Serbia un Memorandum de Înţelegere care va permite schimbul de informaţii şi date relevante privind proiectul Porţile de Fier 3, că statul român va putea evalua în mod riguros implicarea României în acest proiect. Virgil Popescu consideră că este esenţial să acţionăm cu maximă prudenţă, astfel încât să nu fie afectată infrastructura energetică existentă.
“Porţile de Fier 3 – Statul român va putea evalua în mod riguros implicarea României în acest proiect Astăzi, ministrul interimar al Energiei, Ilie Bolojan, a avut o întâlnire cu ministrul Mineritului şi Energiei din Serbia, doamna Dubravka Đedović Handanović. Cu această ocazie, cei doi oficiali au semnat un Memorandum de Înţelegere care va permite schimbul de informaţii şi date relevante privind proiectul Porţile de Fier 3”, a scris Virgil Popescu pe Facebook.
Potrivit fostului ministru al Energiei, premierul Bolojan a reafirmat dorinţa României de a consolida cooperarea cu Serbia.
“Semnarea acestui memorandum oferă, în sfârşit, cadrul necesar pentru realizarea unor evaluări tehnice şi de impact aprofundate. Este esenţial să acţionăm cu maximă prudenţă, astfel încât să nu fie afectată infrastructura energetică existentă şi obiectivele strategice precum funcţionarea reactoarelor nucleare de la Cernavodă”, menţionează eurodeputatul PNL.
România și Serbia au semnat un Memorandum de Înţelegere, care creează cadrul necesar pentru un schimb de informații privind proiectul hidrocentralei cu acumulare prin pompaj Djerdap 3, a anunțat Guvernul.
Sursă: Financial Intelligence


